7.2.9. Educația pentru parentalitate

↑ Modulul 07 - Noile educații · ← 7.2.8 Educația pentru familie · → 7.3 Proiectarea curriculară a noilor educații

Pe scurt

• Educația pentru parentalitatea de perspectivă e un domeniu nou al educației integrale, realizat în instituțiile educaționale (după N. Ovcerenco). Formează la tineri atitudinea responsabilă față de parentalitate, motivația de a deveni părinte și calitățile necesare unui rol parental eficient.
• Argumentul: criza familiei contemporane. Predomină familiile cu un singur copil, crește orientarea spre nonparentalitate, iar copilul nu mai e „valoare supremă” a căsătoriei.
• Șapte obiective: parentalitate planificată și responsabilă; importanța parentalității; motivație intrinsecă; trăsături de caracter; abilități parentale; profilaxia rigidității parentale; sensibilizare față de deficitul de dragoste parentală.
• Realizare: prin discipline școlare (Literatură, Istorie, Noi și legea, Biologie, Educație pentru sănătate, Educația pentru viața de familie) și prin activități extracurriculare (ore de dirigenție, dispute, studiu de caz, discuția Panel, joc de rol, brainstorming, traininguri, patronarea creșelor).
• Condiții: dirigintele competent, cunoașterea elevilor, parteneriat, climat afectiv sanogen, valorificarea experienței elevilor.

---

PARTEA I — Ce spune manualul

1. Definiție și finalități (p. 261)

Definiție (p. 261)

Educația pentru parentalitatea de perspectivă este concepută ca domeniu nou de educație. Urmărește formarea capacității de valorificare culturală a informației despre parentalitate, furnizată de mulți factori sociali (inclusiv presă, radio, televiziune), în condiții de diversificare și individualizare. Aceste condiții le cer specialiștilor din educație luare de atitudine și evaluare responsabilă la scara valorilor sociale.

• Este o dimensiune importantă a educației integrale, realizată în instituțiile educaționale. Urmărește la tânăra generație:
  1. atitudinea responsabilă față de fenomenul parentalității;
  2. motivația de a se realiza în viitor ca părinte;
  3. dezvoltarea calităților necesare pentru eficiența rolului parental (p. 261).
• Conceptualizarea parentalității trebuie făcută cu mult timp înainte ca aceasta să devină realitate, prin educarea viitoarelor mame și viitorilor tați.
• Pentru ca elevul să devină un părinte eficient, e necesară pregătirea pentru parentalitatea de perspectivă. Ea se raportează la mediul familial natural, la psihologia elevului, la nivelul lui de cunoaștere și la cerințele societății (după N. Ovcerenco et al., Pedagogie, 2007) (p. 261).

2. Argumentul: criza familiei contemporane (p. 261–262)

• Criza familiei cere restabilirea prestigiului parentalității în societate.
• Manualul consideră parentalitatea „cea mai sacră manifestare a naturii umane” și constată că ea e „în dizgrație”. De aici nevoia de a-i ajuta pe tineri să-i conștientizeze valoarea.
• Constatări (p. 262):
  • predomină familia cu un singur copil;
  • crește numărul tinerilor orientați spre nonparentalitate, sub influența unor idei consumiste și egocentriste;
  • copilul nu mai e valoarea supremă a căsătoriei, mai ales în familiile cu „capitaluri negative” (lipsuri materiale și spirituale).

3. Obiective (p. 262)

1. orientarea elevilor spre parentalitatea planificată și responsabilă;
2. înțelegerea importanței parentalității pentru destinul uman;
3. formarea motivației intrinseci și a interesului constant pentru parentalitatea eficientă;
4. dezvoltarea trăsăturilor de caracter necesare: toleranță, afecțiune, altruism, compasiune, sârguință, rezistență la stres, optimism, dorință de autoperfecționare, dorința de a îngriji și de a consola;
5. formarea abilităților necesare parentalității;
6. profilaxia rigidității parentale;
7. sensibilizarea elevilor față de efectele deficitului de dragoste parentală.

De reținut — când e formată atitudinea responsabilă (p. 262)

Formarea pentru parentalitate e văzută ca premisă a unui destin fericit. Atitudinea se manifestă în sfera intelectuală, emoțională și volitivă a viitorului părinte, ca proces psihic unitar. Atitudinea responsabilă e formată atunci când fenomenul parentalității este interiorizat și a devenit necesitate organică, convingere morală constantă și comportament firesc.

4. Valorificarea procesului didactic (p. 263–264)

• Posibilitățile educative ale procesului didactic sunt „enorme”. Orele de curs sunt o componentă esențială (p. 263).
• Cerințe pentru valorificarea disciplinelor școlare:
  • să fie identificate capitolele și temele potrivite;
  • să fie evidențiate problemele etico-morale, prin exersarea evaluării și autoevaluării fenomenului parentalității;
  • formarea atitudinii responsabile față de obligațiile de membru al familiei;
  • selectarea unui material factologic concret despre normele comportamentale parentale, drepturile și obligațiile parentale, criteriile de apreciere și autoapreciere a conduitei;
  • stabilirea celor mai bune modalități de corelare interdisciplinară în activitatea curriculară și extrașcolară (p. 263).

Conținutul special elaborat (p. 263–264)

Direcție	Conținut
Cognitivă	familiarizarea viitoarelor mame și viitorilor tați cu cunoștințe și reprezentări despre parentalitate, drepturi și obligații parentale, valoarea socială și personală a parentalității
Morală	formarea calităților morale pentru îndeplinirea datoriei parentale
Competențe	dezvoltarea competențelor pentru realizarea cu succes a rolului parental
Practică	antrenarea elevilor în activități și obligații sociale și familiale, pentru o atitudine conștiincioasă față de angajamentele de membru al colectivului de clasă și al familiei de origine

5. Elementele structurale ale sistemului (p. 264)

flowchart TB
    SIS["Sistemul de educație a elevilor<br/>pentru parentalitatea de perspectivă"]
    SIS --> CUR["CURRICULAR<br/>Literatură română și universală · Istorie ·<br/>Noi și legea · Biologie ·<br/>Educație pentru sănătate ·<br/>Educația pentru viața de familie"]
    SIS --> EXT["EXTRACURRICULAR<br/>ore de clasă · conversații · dispute ·<br/>conferințe practico-științifice ·<br/>patronare pedagogică · consiliere<br/>(mariaj, parentalitate)"]
    SIS --> PAR["LUCRUL CU PĂRINȚII<br/>pedagogizarea agenților parentali ·<br/>parteneriat · traininguri (materni / paterni) ·<br/>adunări cu părinții · consiliere"]

• Fiecare componentă are obiective, conținut și specific propriu. Folosirea lor complexă favorizează la maximum procesul.
• Aspectele de bază ale activității (p. 264):
  1. organizarea cunoașterii fenomenului parentalității la ore și în afara orelor;
  2. activitatea în familie (casnic-menajeră și îngrijirea fraților/surorilor mai mici) și activitatea socială;
  3. colaborarea cu părinții și pedagogizarea lor.
• Activitatea extrașcolară e indispensabilă: doar în limitele activității curriculare nu se poate forma la fiecare elev o atitudine responsabilă față de parentalitate (p. 264).

6. Forme și metode extracurriculare (p. 265)

Categorie	Forme / metode
Dialogice	conversațiile; discuția Panel; disputele
Analitice	metoda studiului de caz; metoda situațiilor de impas
De creativitate	brainstormingul (oral, scris, cu schițe); asociațiile libere; ședințele de creație; metoda proiectelor
Experiențiale	jocul de rol; ore de dirigenție aplicative, cu ieșiri pe teren; traininguri despre parentalitate; patronarea creșelor, pentru formarea abilităților de îngrijire a copiilor mici

Teme de dispută propuse (p. 265)

Manualul propune dispute pornind de la biografii celebre:

• Socrate și căsătoria cu Xantipa;
• J.-J. Rousseau, teoreticianul educației libere, care și-a dat copiii (avuți cu Thérèse Levasseur) la orfelinat;
• G. Călinescu și ideea că geniul pune creația înaintea procreației;
• de ce celebritatea e asociată adesea cu abandonul fericirii casnice;
• contrastul dintre L. N. Tolstoi, N. Iorga (mulți copii, dar neîmpliniți în familie) și Darwin, Strauss (fericire familială și generații de creatori).

7. Condiții de eficiență (p. 265–266)

1. dirigintele să aibă competențe teoretice și practice suficiente pentru educarea viitorilor părinți;
2. să cunoască particularitățile de vârstă, psihofiziologice și individuale ale elevilor și nivelul lor real de pregătire pentru parentalitate;
3. să realizeze un parteneriat eficient cu toți agenții școlari;
4. să stimuleze un climat psihologic afectiv-sanogen, cu stimă și respect reciproc (profesor–elev, elev–elevă);
5. să valorifice experiența proprie a elevilor, îmbogățită prin confruntarea cu multiple experiențe parentale din viața cotidiană și din mass-media (p. 266).

8. Teme de reflecție ale modulului legate de parentalitate (p. 269)

• Cât de justificate sunt stereotipuri ca: „atotputernicia” mamei în educația fiicei; destinul greu al copiilor abandonați sau crescuți de mame rigide; lipsa de responsabilitate a mamelor care își aleg o altă carieră decât cea maternă?
• Comentarea remarcii atribuite lui Thales din Milet despre căsătorie: regreți dacă nu te căsătorești, dar ai motive de regret și dacă te căsătorești.

---

PARTEA II — Completări

9. Stilurile parentale

Autor	Contribuție
Diana Baumrind (1966, 1967, 1971)	trei stiluri, după controlul/exigența și căldura/receptivitatea părinților: autoritar (exigent, puțin afectuos), permisiv (afectuos, puțin exigent), autoritativ (exigent și afectuos, explică regulile)
E. E. Maccoby & J. A. Martin (1983)	modelul bidimensional (exigență × receptivitate) adaugă al patrulea stil: neglijent / neimplicat

	Receptivitate ridicată	Receptivitate scăzută
Exigență ridicată	autoritativ — cele mai bune rezultate (autonomie, competență socială, reușită școlară)	autoritar — conformism, anxietate, stimă de sine scăzută
Exigență scăzută	permisiv — impulsivitate, autocontrol slab	neglijent — cele mai multe riscuri

Comentariu

Obiectivul manualului „profilaxia rigidității parentale” corespunde, în termenii lui Baumrind, prevenirii stilului autoritar. Obiectivul privind „deficitul de dragoste parentală” corespunde riscurilor stilurilor neglijent și autoritar (receptivitate scăzută).

10. Atașamentul și modelul ecologic

• John Bowlby, Attachment and Loss, vol. I: Attachment (1969): nevoia copilului de o relație de atașament stabilă, sursă a „bazei de siguranță”. Mary Ainsworth (Situația străină, 1978): atașament securizant, anxios-evitant, anxios-ambivalent; M. Main adaugă ulterior tipul dezorganizat.
• Urie Bronfenbrenner (1979): parentalitatea depinde de exosistem (munca părinților, serviciile sociale) și macrosistem (valori culturale, politici), nu doar de calitățile individuale ale părintelui.
• Donald Winnicott: conceptul de „mamă suficient de bună” (good enough mother, 1953). E un antidot util la perfecționismul parental și la idealizarea maternității.

11. Parentalitatea pozitivă — cadrul european și R. Moldova

• Consiliul Europei, Recomandarea Rec(2006)19 privind politicile de sprijin al parentalității pozitive. Parentalitatea pozitivă = comportament parental bazat pe interesul superior al copilului, care îl îngrijește, îl responsabilizează, e nonviolent și oferă recunoaștere și îndrumare, cu stabilirea unor limite pentru dezvoltarea deplină a copilului.
• Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (1989): art. 18 — ambii părinți au responsabilități comune; statul îi sprijină; art. 19 — protecția împotriva oricărei forme de violență.
• Programe validate de educație parentală: Triple P — Positive Parenting Program (M. Sanders, Australia); The Incredible Years (C. Webster-Stratton, SUA).
• R. Moldova: Codul familiei (nr. 1316/2000) stabilește drepturile și obligațiile părintești (egalitatea părinților; educația copilului fără tratamente abuzive). Legea nr. 140/2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți reglementează intervenția statului. Un fenomen specific este migrația de muncă: mulți copii sunt crescuți fără unul sau ambii părinți.

12. Comentariu critic

Probleme

• Definiție copiată: definiția (p. 261) reproduce aproape exact formula educației pentru mass-media (p. 229–230): „valorificare culturală a informației… furnizată de presă, radio, televiziune… în condiții de diversificare și de individualizare… evaluare responsabilă la scara valorilor sociale”. S-a înlocuit doar obiectul („parentalitate”). Definiția nu surprinde specificul domeniului.
• Confuzie terminologică: textul folosește alternativ „parentalitate” și „paternitate” („educația elevilor pentru paternitatea de perspectivă”, p. 264). Paternitatea = calitatea de tată. Mai mult, activitatea „elevelor” e orientată „spre formarea pentru paternitate” — o contradicție.
• Ton moralizator și judecăți de valoare: parentalitatea ca „cea mai sacră manifestare”, nonparentalitatea pusă pe seama unor idei „consumiste, egocentriste”, familiile cu „capitaluri negative”. Alegerea de a nu avea copii e o decizie legitimă. Pedagogia trebuie să formeze responsabilitate, nu să stigmatizeze alegeri personale sau familii sărace.
• Stereotipuri de gen: accentul pe activitatea casnic-menajeră a elevelor și pe mamă ca principal agent (vezi și tema de reflecție despre mamele care își aleg „alt tip de carieră”). Nu se discută implicarea taților și egalitatea de gen în îngrijire.
• Teme de dispută problematice: anecdotele despre Socrate/Xantipa, Călinescu („celebru misogin”) și Rousseau sunt speculative și biografice, greu de verificat, cu risc de clișee („Xantipa răutăcioasă”). Afirmația despre Tolstoi, Iorga, Darwin și „Strauss” (neprecizat care Strauss) nu are sursă.
• Lipsesc fundamentele științifice: stiluri parentale (Baumrind), atașament (Bowlby), parentalitate pozitivă (Rec(2006)19), drepturile copilului, prevenirea violenței asupra copilului.
• Discipline datate: „Noi și legea”, „Educație pentru sănătate”, „Educația pentru viața de familie” erau cursuri opționale în R. Moldova. Azi temele sunt preluate în mare parte de Dezvoltare personală (clasele I–XII, din 2018) și Educație pentru societate.
• Scăpări: „obținera”, „de a obținerii”, „Teresse Levasseur” (corect Thérèse), „vis-a-vis”, „subiectele :”.

13. Întrebări de autoverificare

1. Definiți educația pentru parentalitatea de perspectivă. Ce trei finalități urmărește?
2. Ce argumente aduce manualul pentru necesitatea acestei educații? Analizați-le critic.
3. Enumerați cele șapte obiective ale educației pentru parentalitate.
4. Când se consideră formată atitudinea responsabilă față de parentalitate?
5. Prin ce discipline și activități extracurriculare se poate realiza? Dați exemple concrete de teme.
6. Numiți cinci metode extracurriculare și descrieți una aplicată la tema parentalității.
7. Care sunt condițiile de eficiență pentru diriginte?
8. Prezentați stilurile parentale după Baumrind și Maccoby & Martin. Ce legătură au cu „rigiditatea parentală”?
9. Ce înseamnă parentalitatea pozitivă (Consiliul Europei, 2006)?
10. Reformulați definiția din manual astfel încât să surprindă specificul educației pentru parentalitate.

Surse

• Manual, p. 261–266, 269; Ovcerenco, N. et al. (2007). Pedagogie. Chișinău: Reclama.
• Baumrind, D. (1966). Effects of authoritative parental control on child behavior. Child Development, 37(4), 887–907; Baumrind, D. (1971). Current patterns of parental authority. Developmental Psychology Monographs, 4(1, Pt. 2).
• Maccoby, E. E., Martin, J. A. (1983). Socialization in the context of the family: Parent–child interaction. În P. H. Mussen (ed.), Handbook of Child Psychology, vol. 4. New York: Wiley.
• Bowlby, J. (1969). Attachment and Loss, vol. 1: Attachment. London: Hogarth Press.
• Ainsworth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., Wall, S. (1978). Patterns of Attachment. Hillsdale: Erlbaum.
• Bronfenbrenner, U. (1979). The Ecology of Human Development. Harvard University Press.
• Winnicott, D. W. (1953). Transitional objects and transitional phenomena. International Journal of Psycho-Analysis, 34, 89–97.
• Council of Europe (2006). Recommendation Rec(2006)19 of the Committee of Ministers to member states on policy to support positive parenting.
• ONU (1989). Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 18, 19.
• Codul familiei al Republicii Moldova nr. 1316/2000; Legea nr. 140/2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți.