↑ Modulul 04 - Finalitățile educației · ← 3.6 Educația permanentă și autoeducația · → 4.2 Problematica și funcțiile finalităților
Pe scurt
- Finalitatea educațională (lat. finalis — „care indică scopul”) este caracteristica esențială a educației care exprimă intenționalitatea ei și proiecția rezultatelor în viitor.
- Educația are un caracter teleologic (orientat spre scopuri) și prospectiv: orice acțiune educativă se justifică și se apreciază prin raportare la scopurile urmărite.
- Finalitățile definesc orientările valorice asumate în formarea-dezvoltarea personalității, la nivel de sistem și de proces.
- Două planuri de analiză (S. Cristea): teleologic (capacitatea de proiectare → politica educației) și axiologic (valorile → filosofia educației).
- Valorile fundamentale sunt istoric determinate: premoderne (sacru, bine, adevăr, frumos) → moderne (libertate, egalitate, solidaritate…) → postmoderne (deschidere, creativitate, competitivitate).
PARTEA I — Ce spune manualul
0. Deschiderea modulului (p. 122)
- Motto-uri: A. Diesterweg (învățătorul bun își aplică principiile educative cu fermitate) și Sofocle (omul învățat nu se umilește învățând mereu).
- Competențe vizate: definirea categoriilor de finalități; interpretarea problematicii și funcțiilor lor; explicarea corelației macro–microstructural; clasificarea obiectivelor; conștientizarea implicațiilor practice ale proiectării finalităților.
- Concepte de bază: finalitate educațională, nivel macro- și microstructural, funcțiile finalităților, clasificarea obiectivelor, proiectarea finalităților.
1. Definiția de bază (p. 123)
Definiție (după I. Bontaș)
Finalitatea educațională (lat. finalis) este caracteristica esențială a educației care reflectă tendințele, intenționalitatea și proiecțiile privind rezultatele educației.
- Orientarea spre viitor și caracterul logic al stabilirii reperelor dau educației un sens teleologic (gr. tele- = distanță în spațiu și/sau timp), proiectat sistematic în viitor.
- Conceptul are statut de concept pedagogic fundamental, cu implicații generale, specifice și concrete, valabile:
- la nivel de sistem (social, de educație, de învățământ);
- la nivel de proces (de învățământ).
2. De ce contează scopurile (p. 123)
| Idee | Explicație |
|---|---|
| Direcționare și justificare | acțiunea educativă e orientată și legitimată de scopurile ei |
| Claritate = eficiență | cu cât scopurile sunt mai clare, cu atât activitatea e mai precis concepută și consumă mai puține resurse |
| Caracter finalist | orice educație este evaluată prin raportare la scopurile urmărite |
| Caracter prospectiv | rezultatele sunt proiectate în viitor; rezultatele parțiale sunt urmărite permanent ca trepte/condiții ale rezultatelor finale |
Definiție (p. 123)
Finalitățile educației (pedagogice) definesc orientările valorice asumate în activitatea de formare-dezvoltare a personalității, la nivel de sistem și de proces.
- După S. Cristea, finalitatea educației desemnează trăsăturile fundamentale ale activității de formare-dezvoltare a personalității, concentrate la nivelul caracteristicilor ei funcțional-structurale, în plan teleologic și axiologic.
- C. Cucoș: nu se poate face educație fără a avea în vedere finalitatea demersului — prototipul de personalitate spre care se tinde (p. 123–124).
3. Planul teleologic — perspectiva politică (p. 124)
- În plan teleologic, finalitatea exprimă capacitatea de proiectare a educației după anumite „ținte” sau intenții — în limbaj comun, scopuri (S. Cristea).
- Perspectiva politică valorizează proiectarea și orientează consecințele pragmatice ale finalității într-un spațiu și timp pedagogic determinat, prin raportare la:
- normele specifice domeniului;
- cerințele manageriale: eficientizarea resurselor, perfecționarea continuă a rezultatelor.
- Această perspectivă este dezvoltată de științele educației la nivelul politicilor educaționale.
- Scopurile de la orice nivel (sistem de educație, sistem de învățământ, proces de învățământ, activitate concretă) se subsumează noțiunii de finalitate, care asigură orientarea valorică a acțiunii și anticipează evoluții superioare celor anterioare.
4. Planul axiologic — perspectiva filosofică (p. 124–125)
- În plan axiologic, perspectiva filosofică (dezvoltată de filosofia educației) se concentrează pe valorile general-umane, prezente obiectiv în orice activitate formativă.
- Valorificarea subiectivă a acestor valori depinde de calitatea finalităților propuse la diverse niveluri: sistem, proces, an de învățământ, treaptă, disciplină școlară, activitate formală–nonformală.
flowchart LR F["Finalitatea educației"] --> T["Plan TELEOLOGIC<br/>capacitate de proiectare<br/>(scopuri, ținte)"] F --> A["Plan AXIOLOGIC<br/>orientare valorică<br/>(valori general-umane)"] T --> P["Perspectiva POLITICĂ<br/>→ politici educaționale"] A --> Fi["Perspectiva FILOSOFICĂ<br/>→ filosofia educației"]
Evoluția istorică a valorilor fundamentale (p. 124–125, după S. Cristea)
| Model cultural | Tip de valori | Exemple |
|---|---|---|
| Societatea premodernă | valori individuale | sacru, bine, adevăr, frumos |
| Societatea modernă (industrializată) | valori sociale | libertate, egalitate, solidaritate, legalitate, competitivitate |
| Societatea postmodernă / informațională | valori psihosociale | deschidere, creativitate inovatoare, competitivitate |
De reținut
- Teleologic = spre ce tinde educația (proiectare). Axiologic = în numele căror valori (valorizare).
- Aceste două planuri stau la baza celor două funcții generale ale finalităților — de proiectare și de valorizare (→ 4.2 Problematica și funcțiile finalităților).
PARTEA II — Completări
5. Clarificări terminologice
| Termen | Etimologie / sens | Observație |
|---|---|---|
| Finalitate | lat. finis „capăt, scop” → finalis | termen-umbrelă pentru toate intențiile educative (ideal, scopuri, obiective) |
| Teleologie | gr. télos „scop, țintă” + lógos | în manual, tele- e explicat ca „distanță” — aceasta e etimologia prefixului tēle- („departe”, ca în telescop), nu a lui télos („scop”). Cele două rădăcini grecești sunt diferite |
| Axiologie | gr. áxios „valoros” + lógos | teoria valorilor; în pedagogie — fundamentarea valorică a educației |
| Intenționalitate | caracterul conștient, orientat al educației | distinge educația (intenționată) de influențele spontane → 3.4 Educația informală |
Comentariu
În literatura franceză, distincția finalités – buts – objectifs (finalități – scopuri – obiective) a fost sistematizată de L. D’Hainaut, Des fins aux objectifs de l’éducation (1977): finalitățile exprimă opțiuni de filosofie și politică a educației, scopurile orientează instituțiile și programele, obiectivele descriu rezultate ale învățării. Este aceeași logică pe care o preiau S. Cristea și manualul.
6. Repere filosofice ale ideii de finalitate
| Autor | Lucrare | Contribuție |
|---|---|---|
| Aristotel | Etica nicomahică; Politica (cărțile VII–VIII) | télos: orice activitate tinde spre un bine; educația cetățeanului servește fericirea (eudaimonia) și binele cetății |
| I. Kant | Despre pedagogie (1803, ed. F. T. Rink) | copiii trebuie educați nu pentru starea prezentă, ci pentru o stare viitoare, mai bună, a omenirii — expresie clasică a caracterului prospectiv |
| É. Durkheim | Educație și sociologie (1922) | finalitățile sunt social determinate: fiecare societate își formează un ideal de om |
| J. Dewey | Democracy and Education (1916), cap. „Aims in Education” | critică scopurile impuse din exterior; scopurile autentice apar în interiorul activității (ends-in-view) și sunt flexibile |
| R. W. Tyler | Basic Principles of Curriculum and Instruction (1949) | prima întrebare a proiectării curriculare: ce scopuri educaționale trebuie să urmărească școala? Scopurile se deduc din nevoile elevului, ale societății și din disciplinele de studiu, filtrate prin filosofia educației și psihologia învățării |
7. Finalitățile în documentele R. Moldova
- Codul Educației (Legea nr. 152/2014) formulează explicit:
- art. 5 — misiunea educației (satisfacerea cerințelor educaționale ale individului și societății, dezvoltarea potențialului uman, a culturii naționale, dialog intercultural, învățare pe tot parcursul vieții etc.);
- art. 6 — idealul educațional (→ 4.4 Finalitățile macro- și microstructurale);
- art. 11 — finalitățile educaționale: finalitatea principală este formarea unui caracter integru și a unui sistem de competențe (cunoștințe, abilități, atitudini, valori) + nouă competențe-cheie.
- Astfel, nivelul teleologic (proiectare) are în R. Moldova forma juridică a legii, iar cel axiologic se vede în valorile invocate (valori naționale și universale, toleranță, incluziune).
8. Comentariu critic
Observații critice
- Etimologie discutabilă: teleologic derivă din télos („scop”), nu din tele- („departe”) — manualul confundă cele două rădăcini (p. 123).
- Densitate terminologică fără exemple: formulări precum „caracteristici funcțional-structurale în plan teleologic și axiologic” sunt preluate aproape literal din S. Cristea și rămân abstracte pentru un student începător.
- Deși titlul anunță „definiri” (plural), manualul oferă de fapt o definiție de dicționar (Bontaș) și reformulări după Cristea și Cucoș; lipsesc perspectivele internaționale (D’Hainaut, Tyler).
- Schema istorică a valorilor (premodern–modern–postmodern) este o simplificare utilă, dar valorile nu se înlocuiesc succesiv, ci se suprapun (de ex. adevărul și binele rămân valori și în societatea postmodernă); „competitivitatea” apare, fără explicație, atât la modern, cât și la postmodern.
- Nu se precizează că planul teleologic și cel axiologic sunt inseparabile: orice scop implică o opțiune valorică.
9. Întrebări de autoverificare
- Definiți finalitatea educațională și explicați etimologia termenului.
- Ce înseamnă că educația are un caracter teleologic? Dar prospectiv?
- De ce claritatea scopurilor duce la economie de resurse?
- Comparați planul teleologic și planul axiologic al finalităților: ce disciplină pedagogică dezvoltă fiecare perspectivă?
- Ce valori fundamentale corespund societăților premoderne, moderne și postmoderne?
- Explicați ideea lui C. Cucoș despre „prototipul de personalitate”.
- Cum argumentează Kant și Dewey, în moduri diferite, relația educației cu viitorul?
- În ce articole ale Codului Educației al R. Moldova sunt formulate misiunea, idealul și finalitățile educației?
Surse
- Manual, p. 122–125; Bontaș, I. (2008). Tratat de pedagogie. București: ALL; Cristea, S. (2010). Fundamentele pedagogice. Teoria generală a educației, vol. I. București: Litera Internațional; Cucoș, C. (2014). Pedagogie. Iași: Polirom.
- Codul Educației al Republicii Moldova nr. 152/2014, art. 5, 6, 11.
- D’Hainaut, L. (1977). Des fins aux objectifs de l’éducation. Bruxelles: Labor / Paris: Nathan.
- Tyler, R. W. (1949). Basic Principles of Curriculum and Instruction. Chicago: University of Chicago Press.
- Dewey, J. (1916). Democracy and Education. New York: Macmillan.
- Kant, I. (1803). Über Pädagogik (ed. F. T. Rink). Königsberg.
- Durkheim, É. (1922). Éducation et sociologie. Paris: Alcan.