Definiție: metodă de culegere a datelor prin întrebări adresate direct participanților, despre opinii, atitudini, comportamente sau caracteristici proprii.
Cele două forme
| Chestionar | Interviu | |
|---|---|---|
| Formă | Scris, autoadministrat | Oral, față în față sau la distanță |
| Nr. participanți | Mare | Mic |
| Standardizare | Ridicată | Variabilă |
| Profunzime | Mică | Mare |
| Cost / timp | Reduse | Ridicate |
| Tip de date | Preponderent cantitative | Preponderent calitative |
Completare — tipuri de interviu
- Structurat — întrebări fixe, în ordine fixă (comparabil, dar rigid).
- Semistructurat — ghid de teme, dar libertate de urmărire (cel mai folosit în cercetare).
- Nestructurat — conversație liberă pe o temă (explorator).
Completare — tipuri de întrebări în chestionar
- Închise — variante prestabilite; ușor de prelucrat statistic.
- Deschise — răspuns liber; bogate, dar greu de cuantificat.
- Scale — cel mai frecvent scala Likert (de la „dezacord total” la „acord total”, de regulă în 5 sau 7 trepte).
Avantaje
- Eficiență — mulți participanți, timp și cost mici.
- Acces la conținuturi inobservabile din exterior: opinii, intenții, trăiri.
- Date ușor cuantificabile și comparabile (la chestionar).
Limite
- Dezirabilitate socială — oamenii răspund cum e „bine”, nu cum e adevărat.
- Limitele autoraportării — nu ai întotdeauna acces conștient la propriile motive.
- Efectul formulării — cum întrebi schimbă ce afli (întrebări sugestive, ordinea itemilor).
- Eșantion nereprezentativ — cine răspunde poate diferi sistematic de cine nu răspunde (bias de nonrăspuns).
Regulă practică
O întrebare bună e scurtă, neutră, univocă și cu un singur conținut. Contraexemplu clasic: „Nu credeți că școala ar trebui să fie mai exigentă și mai bine finanțată?” — e sugestivă (nu credeți că) și dublă (exigență + finanțare, două lucruri diferite într-un singur răspuns).
Vezi și: Metode de cercetare în psihologie · Testul psihologic