Definiție: analiză aprofundată și multilaterală a unei singure persoane, a unui grup, a unei instituții sau a unei situații, folosind mai multe surse de date simultan.
Caracteristici
- Combină metodele: observație + interviu + teste + documente + anamneză.
- Perspectivă idiografică — interesează cazul acesta, în particularitatea lui, nu media unei populații.
- Longitudinal de obicei: urmărește evoluția în timp.
Avantaje
- Profunzime inaccesibilă oricărei alte metode.
- Singura cale pentru cazuri rare sau unice (leziuni cerebrale neobișnuite, patologii foarte rare).
- Sursă bogată de ipoteze pentru cercetări ulterioare.
- Studiază fenomene pe care nu le poți provoca etic.
Limite
- Nu se generalizează — un caz nu e un eșantion.
- Nu stabilește cauze.
- Subiectivitatea interpretării cercetătorului; greu de replicat.
Completare — cazuri clasice care au schimbat psihologia
- Phineas Gage (1848) — o bară de fier îi traversează lobul frontal; supraviețuiește, dar personalitatea i se schimbă radical. Prima dovadă că lobul frontal are rol în personalitate și în controlul comportamentului.
- Pacientul H.M. — după ablația bilaterală a hipocampului, nu mai poate forma amintiri noi declarative, dar învață în continuare deprinderi motorii. A demonstrat că memoria nu e un sistem unic, ci mai multe sisteme distincte.
- Micul Albert (Watson & Rayner, 1920) — condiționarea unei frici la un copil; azi complet inacceptabil etic. → Etica cercetării psihologice
Aceste cazuri arată exact profilul metodei: imposibil de generalizat statistic, dar decisiv pentru ce e posibil și ce nu în funcționarea psihicului.
Vezi și: Metode de cercetare în psihologie